Yohji Yamamoto: This Is My Dream

Ca ne fascineaza documentarele care au in centru figuri de referinta din lumea modei, e de la sine inteles. Am devorat si am vazut tot ce se putea vedea, am impartit cu voi, ne-am dorit si mai mult “inside” de la cat mai multi creatori, insa in mod sigur nu ne-am fi proiectat asemenea supra-asteptari asupra unuia dintre cei mai tacuti, mai discreti si mai retrasi creatori moderni: Yohji Yamamoto. In lumea modei, Yohji este un ascet, lumea lui interioara (transpusa magistral in estetica¬†sa adesea sumbra, adesea deconstruita si mereu minimalista) este plina de nostalgii, de istorii, de anxietati. Pe care, insa, niciodata nu le-a verbalizat. Vreme de 30 de ani de cand face moda, Yohji s-a pastrat intr-un colt de creatie, pasind ezitant si fulgerator pentru a se inclina in fata asistentei la finalul unei prezentari si fugind repede inapoi pentru “a taia hainele”.

Veti intelege, asadar, cu totii, de unde gradul de stupefactie al intregii industrii atunci cand regizorul Theodore Stanley a capatat acces total la studioul lui Yamamoto, a stat de vorba cu acesta si a transformat totul intr-un documentar pe care il poti urmari atat de intens, incat uiti sa respiri sau sa clipesti. Acesta se numeste “This Is My Dream” si a fost proiectat in cadrul a numeroase festivaluri de film. Ba mai mult decat atat, pentru ca a avut un feedback uimitor, acesta a fost completat, pe o durata mai extinsa, de toata povestea de backstage si detaliile din spatele realizarii colectiei pe primavara-vara 2010 Y-3, creata de Yohji Yamamoto pentru Adidas si care merge de la casting-ul modelelor la fitting, momente unice, de la filosofia de viata si de munca la melancoliile, tristetile si zbaterile fundamentale ale unui creator complex, autentic, de nepretuit. Veti iubi acest documentar! Si veti fi urmarit zile intregi de vorbele lui Yohji. Pentru a ne demonstra inca o data ca moda nu este doar un exercitiu de imaginatie, ci o lectie de viata:)

http://www.thisismydreamthefilm.com/

 

Leave a Reply