Coco, the Ennemy?

Ce-ai mai putea afla despre Chanel? Cliseele, miturile, viata si opera, zvonurile si speculatiile par sa fie aprofundate, dezvaluite si dezbatute, iar concluzia, cum s-ar zice – “nothing left to find out”. Faptele ne-au aratat, insa, intotdeauna, ca dulapul fiecaruia este intotdeauna plin de scheleti, iar dulapul unei figuri istorice sau al unui personaj controversat este adesea doldora. Despre Mademoiselle Coco, gossip-urile au mers de la bisexualitatea sa ascunsa la consumul de droguri, trecand prin seria idilelor sale vinovate.

Dar, asa cum spuneam, asta nu pare sa fie tot la capitolul “culise”. Luna aceasta, in care Coco Chanel si-ar fi celebrat cea de-a 128-a aniversare, a fost publicata o noua biografie a sa care sustine ca aceasta ar fi fost anti-semita, cat si spion german al organizatiei militare Abwehr.

In “Sleeping with the Enemy: Coco Chanel’s Secret’s War”, autorul Hal Vaughan a adunat dovezi din arhivele din intreaga lume si a clasat totul in acest titlu scurt si cuprinzator. Se pare ca totul a fost un accident survenit cand acesta se afla in cautarea altor date din arhiva Politiei Nationale Franceze: “Cautam altceva si dintr-odata am dat peste un document care spunea “Chanel este un agent nazist, numarul ei este…, iar pseudonimul Westminster. M-am uitat din nou prin toate arhivele din SUA, Londra, Berlin si Roma si am gasit nu una, ci 20, 30, 40 de materiale incontestabile despre Chanel si iubitul sau, baronul Hans Gunther von Dincklage, un spion profesionist al Abwehr”.

La toate acestea, sigur ca pozitia oficiala Chanel nu a intarziat sa apara, invocand relatiile solide ale creatoarei cu numeroase familii de evrei, dar si prieteniile arhi-cunoscute cu familia Rothschild, fotograful Irving Penn sau scriitorul Joseph Kessel.

Pana una-alta, adevarul este intotdeauna undeva la mijloc, natura ne joaca feste, iar despre dragoste si flori, numai de bine. Cartea n-ar strica s-o citim, iar concluziile sa le pastram deschise;)

 

Leave a Reply