God of Vintage: Didier Ludot

Orice om are sau descopera in el, mai devreme sau mai tarziu, vocatia Parisului. Ar fi un semn de intrebare sa se intample altfel. Orice om iubeste frumosul, orice om iubeste arta, orice om iubeste cultura, orice om iubeste talcul romantic al acestui oras “de necuprins”. Orice om iubeste. Iar pentru asta e nevoie de fiorul Parisului…

Mai apoi vine moda. Ok, ordinea “indragostirii” ramane un subiect discutabil de la caz la caz. Din acest punct de vedere (al modei), descoperirile nu iau sfarsit niciodata, iar miscarile masive ale erei fashion in care ne zbatem si ne dezbatem isi au radacinile tot aici.

De pilda, Didier Ludot si fenomenul vintage. Didier sau regele vintage-ului, asa cum a fost supranumit. Unde ar fi putut fi vintage-ul mai autentic si mai bine reprezentat, daca nu la Paris? Didier a fost un vizionar care a inceput sa colectioneze rochii couture vintage, inca din anii ’70. Astazi, acesta este proprietarul a trei magazine, concentrate in jurul zonei Palais Royal. Totul a inceput cu pasiunea sa pentru spectaculoasele rochii couture, majoritatea provenind din perioada anilor 1920-1980, asa incat un magazin le este dedicat in totalitate, cu piese unice apartinandu-le unor designeri precum Givenchy, Dior sau Chanel. Un alt magazin este destinat creatiilor ready-to-wear si accesoriilor, iar ce puteti gasi acolo este aproape…ravasitor. Starea fiecarei piese este intacta, fie ca vorbim despre pantofi Manolo Blahnik, curele sau rochii Yves Saint Laurent sau istorice tweed-uri Chanel.

Francezul Didier nu s-a oprit, insa, aici. A creat un al treilea butic, pe care l-am putea considera cu usurinta un tribut adus unei creatii legendare: mica rochie neagra. De altfel, magazinul se numeste “La Petite Robe Noire” si este intesat cu numeroase interpretari ale acestei piese fundamentale, imaginate, schitate si realizate de insusi Didier. Alaturi de acestea, stau, desigur, si creatii vintage ale unor designeri precum Dior, Givenchy sau Balmain.

Daca ati batut de multe ori strazile Parisului intrebandu-va mereu unde este acel paradis vintage pe care il lauda style icon-urile, fashion victim-ele si paginile de stil din fiecare Vogue de pe planeta, iata un punct de plecare si un pont pretios! La propriu. Asta daca va doriti o ecuatie invingatoare de tipul “couture + vintage + uniqueness”. Sau daca va doriti ceva ce nu ati gasi nicicum nici in colectiile de serie, nici macar in  cele ale marilor designeri. Si stiti de ce? Pentru ca vintage-ul are o poveste. Si pentru ca, tind sa cred, povestea lui vine odata cu orasul in care il gasiti. Paris is a state of mind, after all. And so is vintage:)

 

 

Leave a Reply