Viata dupa Margiela

Imi amintesc o fotografie publicata in Vogue acum cativa ani (pe vremea cand Lagerfeld era inca supraponderal) cu toti designerii momentului. Erau asezati pe scaune, care mai de care. Un scaun, insa, ramasese gol: cel al lui Martin Margiela.

Pe Margiela nu l-a vazut nimeni niciodata. Nu l-a intervievat nimeni niciodata. Niciun paparazzo nu i-a dat de urma la nicio benzinarie si nimeni cu l-a vazut scapand maioneza pe camasa in vitrina vreunui fast-food. Aerul enigmatic construit in jurul lui Margiela i-a facut, insa, pe multi sa se intrebe daca el exista/a existat cu adevarat sau daca acel naucitor poem conceptual care a constituit statement-ul si aportul sau in istoria modei nu au fost, de fapt, un produs generat de o echipa abila si foarte abil marketat. Dupa indelungi dezbateri, s-a zis “Mais non!”.

Margiela i-a fost ucenic lui Gaultier, s-a ocupat ani in sir de linia feminina a legendarului Hermès si a fondat acest brand revoltat si intr-un ciudat mod etichetat drept…uber cool. De fapt, Margiela s-a jucat de-a avangarda si ne-a aratat diversele chipuri, forme si fascinatii ale minimalismului intr-o perioada in care industria modei era suprasaturata de bling bling, opulenta si motive faunistice. El a readus puterea umerilor in atentia modei inaintea casei Balmain, si-a imbracat echipa in halate albe de laborator si a trimis pe podium modele fara fata. Dupa 20 de ani de activitate, in 2008 Margiela s-a retras. In locul sau, nimeni, nici Raf Simons, nici Haider Ackermann. Doar echipa. And the job is still good.

Margiela a socat mai mult decat oricare altul din industrie. Mai mult decat Galliano, mai mult decat McQueen. Margiela a fost si este de un atroce exhibitionism in absenta sa si de un zgomot asurzitor in tacerea sa. Poate mai vizionar si mai inteligent decat oricare altul? Si-a castigat un exclusivism pe care astazi nici macar Chanel nu il are. Un exclusivism bazat nu neaparat pe puterea de cumparare, cat pe puterea de intelegere a brandului. And, guess what, not everybody gets Margiela! Conteaza fata umana a unui designer? Sau este tocmai lipsa ei cea care ne atrage? La doua sezoane dupa retragerea designerului, cred ca e cazul sa ne intrebam: ce-am invatat de la Margiela? Ca designerii nu sunt nici staruri, nici celebritati, nici headline-uri in tabloide, ci acele forte autentice a caror creatie vorbeste in numele lor si le tin loc de chip? Something to think about:)

Leave a Reply