Archive for June 4th, 2010

TRILOGIA MILLENNIUM, BARBATUL CARE A MURIT PREA DEVREME SI FEMEIA CARE NU A PRIMIT NIMIC

Friday, June 4th, 2010

La data de 9 noiembrie 2004, Stieg Larsson ajunge la birourile din Stockholm ale revistei anti-fasciste pe care a fondat-o, “Expo”. Pentru ca liftul nu functiona s-a decis sa o ia pe jos. Cand a ajuns la finalul celor sapte etaje s-a prabusit, avand un atac de cord. A murit inainte sa ajunga la spital. Moartea lui a fost destul de socanta, dar nu a surprins chiar pe toata lumea. Cu toate ca avea doar 50 de ani, Larsson fuma un pachet de tigari pe zi, era dependent de junk food si familia lui avea o istorie medicala impresionanta. Ce e intr-adevar surprinzator este ce s-a intamplat mai departe.

Larsson si-a petrecut toata viata documentandu-se despre activitatea grupurilor fasciste din Suedia, iar la momentul mortii lui existau trei romane nepublicate, acum cunoscute ca Trilogia Millennium. Cartile au for traduse in romana: “Barbati care urasc femeile”; “Fata care s-a jucat cu focul”; “Castelul din nori s-a sfaramat”. Cartile s-au transformat intr-un fenomen global, aducand o avere din drepturile de autor.

Dar a cui avere?

Pentru ca nu despre cartile lui, care deja sunt arhicunoscute vreau sa va vorbesc azi, ci despre aceasta telenovela cu iz de thriller literar despre o poveste de dragoste, un testament care lipseste, o casa impartita in doua si un manuscris misterios. Pare inca un roman scris de Larsson-mai putin sfarsitul, care pare mai degraba scris de Tolstoy sau Chekhov: trist, si mai putin satisfacator.

Larsson si Eva Gabrielsson s-au cunoscut cand aveau amandoi 18 ani, la o demonstratie impotriva razboiului din Vietnam, in 1972. Dupa doi ani s-au mutat impreuna, iar in 1977 au lasat in urma Umea pentru Stockholm. Erau inca impreuna, 32 de ani mai tarziu, cand el a murit! Dar nu au fost niciodata casatoriti. Larsson a cerut-o in casatorie pe Eva in 1983, dar la scurt timp dupa logodna s-a angajat corespondent pentru “Searchlight”-o revista  anti-rasista, anti-fascista, Britanica. Din acel moment a fost fortat sa pastreze un profil ascuns pentru ca grupurile fasciste din Suedia sunt cunoscute ca fiind violente si atacau pe orcine incerca sa le investigheze. In Suedia, cuplurile casatorite sunt obligate sa-si faca adresa publica, asa ca s-au hotarat sa-si amane mariajul.

In 2002 Larsson si Gabrielsson au plecat intr-o vacanta pe o insula langa Stockholm unde el s-a hotarat sa continue o poveste pe care o incepuse mai demult despre un barbat care vindea flori si a fost ucis. Acesta a fost primul capitol din Millennium. In urmatorii doi ani a scris 2000 de pagini cu ajutorul Evei. Un publisher suedez i-a oferit un deal pentru trei carti. Larsson i-a trimis manuscrisul intr-o plasa din plastic. Peste sase luni era mort.

La inceputul lui 2005 Eva Gabrielsson primeste din partea guvernului suedez un plic mare maro prin care e informata ca toata averea lui Larsson, din care si jumatate din apartamentul unde locuia si drepturile de autor asupra operei lui este data fratelui mai mic al lui Larsson, Joakim, si tatalui, Erland. Ea nu a mostenit nimic. Larsson il rugase in repetate randuri pe editorul lui sa-l ajute cu testamentul, dar acesta nu a fost niciodata redactat.

Mai departe, povestea devine subiectiva. Eva spune ca Larsson nu avea nici o relatie cu familia lui si ca isi detesta tatal, Fratele lui spune ca erau foarte apropiati si ca tatalul lui vorbea aproape in fiecare zi cu Larsson. Nu stim deocamdata cum se va sfarsi aceasta poveste, mai ales ca sunt niste interese majore la mijloc.  Gabrielsson a ramas deocamdata cu simpatia publicului; un fan chiar facand un website, SuportEva.com pentru a strange bani pentru ea; si cu laptopul lui Larsson pe care exista 200 de pagini din al patrulea roman Millennium. Familia Larsson i-a oferit cealalta jumatate din apartament pentru laptop, Eva refuzand.

Pe mine m-a impresionat enorm aceasta poveste si m-a facut sa ma gandesc la multe lucruri legate de casatorie. E clar ca acesti oameni se iubeau enorm si ca multi dintre noi ar vrea sa aiba acea poveste de dragoste care sa dureze pana la moarte. Ei nu au putut sa se casatoreasca din motive de securitate. M-a facut sa ma gandesc la acei, mai putini fericiti dintre noi, care nu se pot casatori din diverse motive sociale, guvernamentale.

De multe ori m-am intrebat de ce homosexualii nu au dreptul sa se casatoreasca? Daca ii privam de acest drept asta nu inseamna ca ei se vor reorienta sexual. Nu pot sa nu-mi inchipui cate povesti triste ca cea de mai sus exista in viata lor. Oameni care se iubesc, traiesc o viata impreuna, trec prin greutati, construiesc un camin, iar in fata problemelor legale isi pierd orice fel de drept. Incerc sa ma pun in locul lor si sa-mi imaginez ca iubitul meu ar fi in spital iar eu nu as avea nici un drept legal pentru al ajuta in vreun fel. Sau de cate ori se intampla ca unul din parteneri sa moara, iar familia, care de multe ori e impotriva relatiei sa  iti ia orice drept asupra vietii pe care tu ai avut-o pana atunci.

Voi ce parere aveti? Ce solutii se pot gasi pentru oamenii care din diferite motive nu se pot casatori?  Cum ne putem proteja partenerii de viata?